
25 Jul 2006
Owens Corning a preluat Modulo/ParMur Group, lider european pe piaţa produselor din piatră, cu fabrici în Franţa şi în România
Achiziţia reprezintă un pas înainte în strategia de expansiune globală a afacerii Cultured Stone®
TOLEDO, Ohio – 25 iulie 2006 – Owens Corning (OWENQ.OB) a anunţat astăzi că a semnat un contract de achiziţie privind preluarea Modulo™/ParMur Group, unul dintre cei mai importanţi producători şi distribuitori de pe piaţa armăturilor decorative pentru interior şi exterior din Europa. Achiziţia continuă procesul de expansiune globală a companiei Owens Corning Cultured Stone® pe piaţa europeană a produselor de construcţii.
Se estimează că tranzacţia, evaluată la aproximativ $32 milioane (€25.5 milioane), va fi încheiată în luna septembrie.
“Suntem încântaţi de unirea forţelor Modulo/ParMur, a reputaţiei reţelei lor de producţie, de distribuţie şi de servicii cu Owens Corning’s Cultured Stone® pentru a satisface mai bine nevoile clienţilor noştri din întreaga lume”, a afirmat Chuck Stein, preşedinte al Owens Corning Cultured Stone®. “Această achiziţie, împreună cu recenta lansare a fabricii de prelucrare a pietrei din Asia, va satisface creşterea globală continuă a cererii pentru aceste produse, care aduc un plus de căldură, atractivitate şi valoare caselor şi companiilor din întreaga lume”.
Modulo/ParMur Group, cu sediul în Bray-sur-Seine, Franţa, proiectează, produce şi comercializează placaj din piatră artificială pentru pardoseală şi perete sub mărcile Modulo şi ParMur. Modulo şi ParMur reprezintă produse de armătură exterioară pe bază de ciment şi armături interioare pe bază de ipsos, distribuite în primul rand în Europa prin intermediul pieţei DYI.
În afară de Bray-sur-Seine, compania mai desfăşoară activităţi de producţie în Forbach, Franţa şi Turda, România. Modulo/ParMur are aproximativ 150 de angajaţi.
“În calitate de lider pe piaţa din Europa, este o oportunitate extraordinară pentru Modulo/ParMur şi angajaţii săi să îşi unească forţele cu divizia produselor din piatră a Owens Corning, lider pe piaţa din America de Nord”, a declarat Christian Roggeman, director general al Grupului Modulo/ParMur. “Această achiziţie va rezulta într-o sinergie a produselor şi tehnologiilor noastre care vor satisface într-o mai mare măsură clienţii noştri din întreaga lume”. D-l Roggeman a fost numit director general al Owens Corning Cultured Stone® din Europa.
Tranzacţia este supusă aprobării autorităţilor juridice şi de reglementare competente.
Owens Corning este cel mai mare producător de produse de placaj din piatră artificială. Afacerea a început în 1962 prin fabricarea imitaţiilor de piatră naturală, oferind astăzi o gamă variată de produse: mai bine de 20 de texturi, 80 de culori, şi nenumărate alte amestecuri de texturi şi culori pentru amenajări interioare şi exterioare. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul Owens Corning’s Cultured Stone® www.culturedstone.com.
Notes for Editors
Despre Owens Corning
Owens Corning reprezintă liderul mondial pe piaţa materialelor de construcţii şi soluţii compozite. Companie inclusă în clasamentul Fortune 500 de mai bine de 50 de ani, angajaţii Owens Corning demonstrează că este posibilă în fiecare zi furnizarea de produse şi servicii de înaltă calitate, de la materiale de placaj din piatră artificială pentru izolare, acoperiş până la materiale din sticlă utilizate în transporturi, electronică, telecomunicaţii sau alte aplicaţii de înaltă performanţă. De la fondarea companiei în 1938, Owens Corning a devenit lider inovator pe piaţă prin tehnologia fibrei din sticlă, având vânzări în valoare de $6,3 miliarde şi 20.000 de angajaţi în 25 de ţări în 2005.
Pentru informaţii suplimentare accesaţi www.owenscorning.com.
Related images




